09
2011Lecţia de geografie
Două lucruri îmi amintesc de la lecţiile de geografie de la şcoală: băţul-indicator de lemn care se plimba arţăgos pe harta lumii şi pasiunea profesoarei noastre pentru capitalele pe care trebuia să le ştim de-a fir a păr. În special capitalele ţărilor africane păreau esenţiale pentru cultura generală a unui copil, n-aş putea spune de ce, cele europene erau rareori menţionate şi-n plus erau mult mai puţine ţări pe vremea aia, cu Iugoslavia şi URSS rezolvai rapid o treime de continent.
Mai trebuia apoi să ştim tot felul de chestii plicticoase cum ar fi ce industrie predomină în nu ştiu ce judeţ (industrii falimentare acum), cum se numeşte cutare depresiune, ş.a.m.d. Nu se obosea nimeni să-ţi insufle pasiune pentru călătorit, să îţi trezească curiozitatea povestindu-ţi despre locurile minunate care există pe lumea asta, să îţi arate fotografii din oraşe îndepărtate (presupun că nici nu prea erau asemenea materiale pe vremea aia).
Singurul profesor care organiza excursii era profu’ de fizică, iubitor de drumeţii, pe care, din păcate, nu l-am însoţit niciodată în scurtele lui voiajuri. Căci pe vremea aia nu ştiam că a călători este unul din cele mai faine lucruri pe care le poţi face cu timpul tău liber.
Sunt însă tineri care ştiu asta şi pornesc în aventuri grozave: Paramongols tocmai au terminat Mongol Rally şi au luat premiul de Heroes of the MongolRally (bravo!), băieţii de la Marshrutka (o modalitate de transport folosită în ţările din fosta URSS) au fugit spre Asia Centrală (urmăriţi-i pe Facebook, unde sunt mult mai activi decât pe site) şi sunt acum prin Kazahstan (şi cât îi invidiez pentru asta), cei 2 în jurul lumii sunt acum prin Sumatra şi au tot felul de păţanii cu autobuzele locale. Iar eu stau, desigur, la birou toată ziua, ofilindu-mă de dorul unor drumuri interesante.
Cumva la anul va trebui să călătoresc şi mai mult…
Liliana
Proful meu de geografie mi-a pus un patru că n-am putut învăţa oraşele ruseşti. Însă tot el mi-a dat să citesc jurnale de expediţie. Aşa că l-am iertat între timp…
Narcisa
îmi amintesc şi eu când învăţam pe de rost toate altitudinile munţilor din ţară şi mi se părea atât de inutil. asta până am ajuns să-i măsor cu pasul pe fiecare.şi eu mergeam în tabere cu proful de muzică. păcat că nu se face şi geografie turistică. măcar în liceu ca în clasele mai mici nu cred că sunt copiii interesaţi/receptivi la astfel de informaţii.
Anca
A, da, si altitudinile le invatasem…evident nu mai stiu nimic
Razvan
O profesoara de a mea de geografie din liceu (se intampla in anul scolar 1995=1996) avea o vorba: “De armata si geografie nu scapa nimeni”. De armata am scapat…
Anca
Hah, profesorii astia aveau mereu pregatite cateva vorbe de duh
Gabriela Cimpoca
Mie mi-au placut orele de geografie, chiar si alea de geografie economica, sau cum se chema ea. Mergeam des in tabere, cunosteam copii din toata tara si, daca invatam despre nu stiu care judet si economia lui, ma gandeam la cei din acel judet, pe care-i stiam, si incercam sa asociez oameni cu locuri. Sau ma rog, asa cred…
M.
Nu mi-au placut nici geografia si nici istoria. In clasa a opta, fiind prima generatie de Capacitate, am fost obligata sa dau examen la ambele materii si nu era pe baza de grila. Am tocit si am luat nota buna la ambele dar informatiile s-au pierdut. Am avut noroc cu invatatoarea care prefera sa faca excursii in loc de serbari. Mai tarziu din clasa a cincea si pana la bac am mers in tabere organizate de dansa. Asa am batut Romania in lung si in lat, scapandu-mi putine zone. Am mai descoperit calatoria alaturi de parinti: aveau o saptamana de concediu la mare si una la munte. SI cred ca pe undeva e genetica treaba asta
. Apropo, mi-a facut cineva cadou cartea 54+1/24 a lui Bogdan Teorescu, nu e chiar un jurnal de calatorie dar e o culegere de senzatii din 24 de tari si punctul lui de vedere asupra calatoriei e apropiat de al meu. Din pacate din cele 54 de locuri despre care povesteste eu am ajuns doar intr-unul…
Anca
Am vazut si eu 54+1/24 prin librarii, nu m-am putut hotari daca s-o iau sau nu, poate ii mai acord o sansa
Gabi, eu nici prin tabere nu mergeam, cred ca am fost intr-una singura 