03
2011Crossing Europe

Astă iarnă îmi făceam planuri destul de serioase pentru o călătorie care urma să traverseze Europa occidentală. Îmi luasem chiar şi bilete de avion, urma să plec din Milano (low costs rules), să iau trenul până în Elveţia (îmi doresc de multă vreme să ajung în Zürich, încă de când am citit o povestire în care un el se desparte de o ea pe motiv că ei oraşul i se păruse plictisitor, iar el găsea că trebuie să fii cu cineva pentru care lucrurile, fie ele şi plictisitoare, au un farmec al lor).
Deci Zürich, Elveţia – urma să stau acolo două zile. Apoi iute cu trenul până la Strasbourg, iar de acolo până-n Luxembourg. Urma să mă opresc o zi şi-n Köln, în drumul meu spre Amsterdamul mult-dorit. Retur prin Bruxelles, de unde aveam (şi am, încă) un bilet retur low-cost spre Bucureşti.

Am făcut apoi tot felul de rezervări şi calcule şi am ajuns la concluzia că toată distracţia m-ar fi costat cel puţin 800 Euro cazări în hosteluri (acolo unde am găsit aşa ceva) şi bilete de tren. Cam mult pentru o săptămână de vacanţă. Da, partea aceea a Europei este scumpă, chiar foarte scumpă.
În cele din urmă am renunţat la planul iniţial, urma să valorific măcar unul dintre biletele de avion deja cumpărate pentru un weekend break, dar nu aveam să ajung prea curând în Zürich, Strasbourg sau Luxembourg, din păcate. Soarta însă îmi pregătea o surpriză pentru necredincioasa de mine: pe neaşteptate mi s-a oferit şansa de a petrece câteva zile într-unul din oraşele de la care îmi luasem gândul.
Cât despre călătoria mea “Crossing Europe”, poate o va face altcineva, cu trenul până în nordul continentului, all the way to Amsterdam.





M.
Prin Luxembourg am trecut si noi acum vreo patru ani cu masina. Eram chiori de somn si ne-am plimbat doar cateva ore, destinatia finala fiind atunci Parisul. Ne-am promis ca vom reveni. Despre Strasbourg… ei bine… mi-ar placea sa locuiesc acolo. Un orasel fascinant. Oameni in costum si rochii pe bicicleta mergand spre munca, aer curat in mijloc de august, tramvai pe care nu il auzi, o agitatie placuta, un oras in care nu te simti turist. Despre Bruxelles… trufe fantastice. Hm… ce m-as mai plimba din orasel in orasel
Anca
Si eu… De asta visez la calatorii mai lungi cu trenul dintr-un loc in altul, sa apuc sa vad mai multe locuri dintr-o tara. Daca as avea carnet si masina, ar fi probabil si mai bine
Va invidiez pentru Luxembourg
Ma tenteaza statele astea mici, ca Liechtenstein, San Marino, Andorra. Someday…
Mihai
Interesanta ideea de traseu, as putea zice ca singurul de pe lista nevizitat e Zurich
.
Nu va faceti foarte multe sperante referitor la Luxembourg. Apropo, este atat un ducat (2500km2, o forma de triunghi) cat si orasul capitala (100+ mii locuitori, cel mai mare si aproximativ 25% din populatie). Orasul este destul de mic, centrul are diametrul sub 1km. Este o fosta fortareata Vauban, dar zic eu ca-n maxim juma de zi se poate vedea cam tot ce e interesant. Gasiti niste poze daca urmati link-ul.
De asemenea, as sugera sa includeti in traseu si orasul Colmar. La fel, in jumatate de zi se poate vizita cam tot ce e interesant (cladiri, locatii, cafenele, etc), mie mi s-a parut mai pitoresc decat Strasbourg (caruia i-as aloca totusi 2 zile).
La distanta mica de Koln (cam 30km spre sud) este si Bonn, unde la fel, puteti face o vizita rapida. Exista posibilitatea sa faceti calatoria pe Rin, de la Bonn la Koln (de fapt chiar pe o distanta mai mare, exista inclusiv croaziere care va duc pana la Amsterdam). Mai la sud de Bonn mai este si Koblenz (fondat de romani), in locul unde Moselle se varsa in Rin. Pe ambele maluri ale Rinului, in zona respectiva, exista multe castele. In Koln (la fel, fondat de romani), cea mai mare dezamagire pentru mine a fost ca, dupa ce-am urcat cele ~600 trepte ale turnului catedralei, am descoperit cu stupoare ca e acoperita cu o plasa cu ochiuri mici (poate impotriva porumbeilor, poate impotriva sinucigasilor), si n-am reusit sa fac pozele la care ma gandeam deja (obiectivul DSLR-ului nu intra printre ochiurile alea).
La numar de biciclete, inca n-am intalnit oras care sa bata Amsterdam-ul. Erau efectiv gramezi de biciclete la fiecare stalp. Insa nu pot sa zic ca mi-a placut, ca oras.
Anca
Mihai, multumesc mult pentru comentariul detaliat
M-am uitat la fotografiile din Luxembourg – mic sau nu, tot imi doresc sa ajung intr-o zi acolo. De Colmar am aflat abia zilele trecute – maine dimineata plec la Strasbourg si mi-ar fi placut sa ma plimb si in afara orasului; insa nu stau decat 2 zile si o parte din program e fix asa ca nu cred ca voi avea timp. O sa tin minte recomandarea cu Koblenz.
PS: frumoase fotografii ai:)
M.
Andorra e plin de magazine
)
VertAnge
Foarte frumos traseu ai ales! Eu mai am de vazut Bruxelles si Luxemburg din aceasta lista, dar le tot aman pentru alte destinatii.
Cred ca ai face niste fotografii minunate in San Marino. E un oras tare fotogenic.
CristinaC
Drum bun Anca!
Mi-a palcut traseul initial pe care il facusesi…Iti urez in curnd carnet… si masina. Vezi mult mai mult, mai ales tu cu ochi format de fotograf/ artist. Mie mi se pare ca am mult mai multa flexibilitate cu masina. Din toate orasele mentionate Zurich e cel mai scump. Un sandwich, pe strada cea mai vestita, Bahnhof Stasse, era cam 24 franci elvetieni … acum 4 ani.
Anca
VertAnge, mie Bruxelles nu mi s-a parut exceptional, dar daca ajungi acolo nu rata Bruges, e un orasel superb.
Cristina, stiu ca Elvetia e o tara scumpa, dar…cumva tot ajung sa ma plimb si pe acolo
Am-ster-dam here-I-come | Călătorii imaginare
[...] când planurile cu Crossing Europe s-au dezumflat (tot din lipsă de bani), am rămas cu un bilet de avion retur de la [...]