Cum să vezi Olimpiada de la Londra

Luni ambasadorul Marii Britanii la Bucureşti a arborat drapelul Olimpiadei: numărătoarea inversă a început, au mai rămas mai puţin de 200 de zile până la eveniment.



Nu este prima dată când Londra găzduieşte Olimpiada: acest lucru s-a mai întâmplat în 1908 şi în 1948, anul acesta Londra având a treia oară această onoare. Este un eveniment major care aduce un aflux foarte mare de vizitatori în oraşul-gazdă, ceea ce duce şi la cheltuieli mai mari decât de obicei pentru cei care ajung acolo în această perioadă. Dacă vă doriţi să vedeţi Olimpiada şi nu v-aţi făcut încă nici un plan în acest sens, acum este timpul să vă ocupaţi de asta!

Când: Olimpiada are loc între 27 iulie şi 12 august 2012, iar ParaOlimpiada între 29 august şi 9 septembrie 2012.

Unde: în Parcul Olimpic din Londra, dar şi în afara acestuia:

Biletele la Olimpiadă: biletele oficiale, cu preţuri pornind de la 20 de lire în funcţie de competiţie, s-au epuizat pe site-ul oficial. Mai există posibilitatea de a le achiziţiona de la un reseller care vinde pachete cu bilete incluse – în preţul pachetului este inclusă mâncarea şi intrarea la anumite competiţii sau cazarea şi biletul. Prea multe opţiuni pentru competiţiile care se vor desfăşura nu au mai rămas – este foarte târziu pentru cumpărarea de bilete.

Biletele de avion: pentru Bucureşti – Londra plecare 27 iulie, retur 12 august, cel mai ieftin bilet este cu Blue Air, 123 Euro. Taromul vă duce acolo pentru 216 Euro, tot zbor direct, iar British Airways pentru 287 Euro. În funcţie de perioadele care vă interesează puteţi găsi alte oferte, la alte preţuri.

Cazarea: înainte de a pleca la Londra reţineţi că acesta este unul dintre cele mai scumpe oraşe din lume. Pentru 16 nopţi într-o cameră dublă între 27 iulie şi 12 august preţul porneşte de la 1141 Euro (72 Euro pe noapte), asta dacă nu preferaţi să staţi la un hostel unde preţul unui loc într-o cameră porneşte de la 16 Euro pe noapte.

Transportul în Londra: dacă aveţi de gând să petreceţi mai mult timp în oraş e recomandat să investiţi într-un Oyster Card – un card-abonament pentru metrou, autobuz, tramvai şi trenuri suburbane. Transportul în Londra este scump – o călătorie cu metroul în zona 1 costă 2 lire, adică echivalentul a 10 lei. La un asemenea tarif nu vă doriţi să călătoriţi cu metroul prea des.

Fie că sunteţi la Londra pentru prima sau a zecea oară profitaţi de ocazie pentru a vizita oraşul. Ofertele sunt practic nelimitate: de la o vizită la Parlament, o plimbare pe malul Tamisei sau o seară petrecută la teatru până la o masă în stil englezesc cu fish and chips, o tură cu London Eye sau o plimbare noaptea cu autobuzul supraetajat – totul este posibil. Nu uitaţi de Harrods unde găsiţi tot ce vă pofteşte inima, de parcurile cu veveriţe îndrăzneţe, de pub-urile şi cluburile din Soho. Londra vibrează şi nu te lasă să pleci nepăsător de acolo.

Iar dacă ajungeţi la Olimpiadă în vara asta, povestiţi-mi şi mie cum a fost. Într-o zi vreau să ajung şi eu acolo, poate în 2016 când Jocurile Olimpice de vară se vor ţine la Rio de Janeiro :P



Informaţii: pentru mai multe detalii legate de Olimpiadă, accesaţi site-ul oficial. Găsiţi acolo de la hărţi, locaţii, resseleri autorizaţi până la un magazin de unde puteţi cumpăra haine şi mascote – chiar dacă nu reuşiţi să ajungeţi la Olimpiadă, nimeni nu vă împiedică să rămâneţi cu o amintire de la acest eveniment.