May

05

2011

Vară algeriană

Idei de călătorie  Publicat de / 6 comentarii

“Ţara aceasta nu dă lecţii. Nu făgăduieşte şi nici nu lasă să se întrevadă. Se mulţumeşte să dăruiască, dar din plin. Se dăruieşte din plin privirilor, şi o cunoşti din clipa în care te bucuri de ea. Plăcerile ei n-au leac, iar bucuriile ei rămân fără speranţă. Pretinde suflete clarvăzătoare, adică suflete care nu caută consolări. Îţi cere să faci un act de luciditate aşa cum faci un act de credinţă. Ciudată ţară, care-i dă omului pe care-l hrăneşte toată splendoarea şi toată mizeria ei!”

Camus, Vara la Alger

Camus s-a născut în Algeria şi a murit în Franţa, dar a dus mereu dorul tărâmurilor natale, solare, mângâiate de Marea Mediterană. Poate de aceea Algeria se regăseşte în scrierile sale, câteodată ca personaj principal: “Îţi trebuie multă vreme ca să ajungi la Djemila. Nu-i un oraş în care te opreşti şi din care pleci mai departe. Nu duce nicăieri şi nu dă spre niciun ţinut. E un loc de unde te întorci. Oraşul mort se află la capătul unui lung drum şerpuitor, ce pare a-l făgădui la fiecare cotitură şi care se arată, de aceea, cu atât mai lung. Când, în sfârşit, înfundat între munţii înalţi, scheletul său gălbui ca o pădure de oseminte se iveşte pe podişul albicios, Djemila întruchipează simbolul acestei lecţii de iubire şi de răbdare ce singură ne poate duce către inima vie a lumii.” (Vântul la Djemila)

“Vine întotdeauna o clipă când simţi că ai văzut prea mult un peisaj, după cum trebuie să treacă multă vreme înainte de a simţi că l-ai văzut destul. Munţii, cerul, marea sunt tot atâtea chipuri pe care le descoperi aspre sau minunate, pe măsură ce, în loc să le vezi numai, începi să le priveşti.” (Nuntă la Tipasa)

Nu am fost niciodată în Africa, e ca un vis care se conturează începând de sus, din nordul atât de frământat în ultima vreme. Sunt locuri pe unde au trecut romanii, grecii, francezii şi spaniolii colonizatori, toţi şi-au lăsat urmele în oraşele sale arse de soare. Algeria este cea mai mare ţară din lumea arabă, ca suprafaţă; nu ai zice, pentru că nu e tocmai o destinaţie turistică preferată de români şi nu ştim prea multe despre ce nu ne interesează. Dar eu cunosc nişte oameni care au fost acolo acum mulţi ani de zile şi s-au întors cu amintiri atât de frumoase încât era o plăcere să îi asculţi rememorând acele clipe. Vreau şi eu să iau la pas deşerturile şi ruinele, să văd Casablanca pe care o ştiu doar dintr-un film, să văd Alexandria lui Durrell. Dar deocamdată despre Algeria. Ce poţi vizita în această mare ţară cu dune fierbinţi şi ţărm la Mediterană? În primul rând ruinele romane şi fascinanta Sahara. Un tur (imaginar sau nu) în Algeria ar trebui să înceapă în capitala sa Alger, apoi preferatele lui Camus, Tipaza şi Djemila, neapărat Ghardaïa, Constantine, cu privelişti de vis, Oran, port la Mediterană, Tlemcen, oraş mai degrabă andaluz. Mai sunt oazele Taghit şi Timimoun, înconjurate de dunele Marelui Erg Oriental (erg: deşert de nisip acoperit cu dune, în Sahara), Tassili du Hoggar, Assekrem şi Atakor pentru cele mai spectaculoase privelişti din Sahara. Sunt doar câteva locuri din multe altele care merită să fie menţionate.

A fost cineva în Algeria? Aţi vrea să mergeţi? Eu una da, măcar pentru a verifica impresiile lui Camus, pentru deşertul cel mare şi o cafea fierbinte într-o oază la capătul lumii.