20
2011Peşte italian
Urla cineva la televizor, întrebat fiind de ce se înghesuise, stătuse la o coadă imensă şi plătise un preţ mult mai mare pentru nu ştiu ce, că aşa-i tradiţia (la noi), adică fără acel obiect, acea bucată de peşte, acel miel, pur şi simplu nu se poate. Cunosc oameni care, înainte de Paşti, se obosesc în aşa hal făcând curat şi gătind 10 feluri de mâncare, încât în noaptea de Înviere nu mai sunt în stare nici să se ridice de pe scaun; iar cine nu face parte din această categorie robotitoare, intră în cealaltă, a celor care au ţinut (sau nu) post, şi apoi dau iama în mâncare, vizitând după aceea camerele de urgenţă ale spitalelor.
Nu îmi place sărbătoarea pascală, nu simt că devin mai bună dacă iau lumină, nu vreau să iubesc toţi oamenii. Nu am nici sentimentul acela al Paştelui fericit în familie şi nici nu vreau să se sacrifice nimeni pentru mine, dacă asta presupune plăţi ulterioare, cu dobândă, pe perioadă nedefinită. Nu vreau să revăd Patimile lui Hristos pentru a douăzecea oară, nici să fiu afumată într-o biserică, nici să stau în picioare ore în şir. Copil fiind, nu îmi plăcea de fapt nicio sărbătoare, nici măcar ziua mea de naştere, pentru că mereu mă alegeam cu sarcini educative precum curăţatul morcovilor fierţi pentru salata boeuf sau învârtitul într-o cratiţă în care crema de zahăr făcea bulbuci şi îmi ardea pielea. Eu vroiam să stau pe afară, să mă joc şi să pierd vremea, nu să şterg praful şi să bat covoarele.
Acum sunt un om fericit: nu deretic, nu gătesc, nu lumânăresc. Cozonac nu ştiu să fac, dar mereu primesc cel puţin unul. Ouă nu vopsesc, mi se pare o muncă mult prea laborioasă pentru nişte banale ouă fierte. Miel? Mm, asta mai merge, chiar dacă nu sunt o mare amatoare a acelui miros caracteristic. Slujbă de înviere? No way, e aşa de lungă şi de plictisitoare încât numai gândul la asta mă oboseşte. Post? Am încercat o dată de era să mă îmbolnăvesc de la toţi biscuiţii ăia cu E-uri, de la supele false ca nişte bombe chimice şi legumele fără gust. Nu, categoric, dacă mă paşte ceva de Paşte, este iadul necredincioşilor: soare italian, plimbări pe malul mării, fructe de mare şi-un dolce far niente de mai mare dragul. Mai rău de-atât nici că se poate!
M.
Ti-as spune ca te iubesc dar s-ar interpreta
) Esti de-a mea si nici nu iti dai seama cat ma bucur ca simti si gandesti la fel 
) Si tocmai ce ma gandeam sa scriu si eu niste chestii care ma scot din minti zilele astea. Postarea de azi mi-a mers la sufletel.
Anca
M., ma bucur
Mi-era si teama sa nu jignesc pe cineva scriind cele de mai sus – tocmai citisem intr-un sondaj ca pentru 92% dintre romani Pastele este foarte important, iar asta nu prea-mi miroase a bine…
CristinaC
N-ai jignit pe nimeni… cati or fi ca noii….
Nu tin post pentru ca ar trebui sa gatesc separt pentru mine si nu cred ca merita eforul. Nu ma omor cu curatenie de Pasti. Eu fac curatenie atunci cand trebuie… adica mereu… De cate ori fac cozonac de pasti sau de Craciun ceva nu imi iese asa ca fac cozonac atunci cand vreau si am pofta… recunosc… vopsesc cateva oua si imi place.
Sincera sa fiu ma gandesc cu groaza a aceste sarbatori pentru ca toata lumea /familia vine la mine la masa si eu inca mai vreau sa nu le insel asteptarile… dar promit ca o sa imi treaca in curand.
Sarbatori fericite Anca!
VertAnge
Mie imi place Pastele, dar am grija sa nu se transforme din placere in in corvoada
Anca
Am citit mesajele, n-am putut sa va raspund, dar va urez acum “Sarbatori fericite!”