Planuri, planuri, planuri


© Michael A. Keller/Corbis

Fac şi desfac planuri de călătorie cu o viteză ameţitoare, aranjez trasee, caut preţuri, calculez. Apoi tai şi încerc să fiu cumpănită. Oricât aş vrea nu îmi permit să plec oriunde, oricând. Dar ştiu că (aproape) tot ce e planificat din timp, rezervat din timp, plătit în avans – se întâmplă cu adevărat. Că realitatea tinde să se muleze pe visele noastre, oricât de imposibile ar părea la un moment dat. Eu nu am vise imposibile, nici măcar improbabile. N-o să zic decât atât: martie, aprilie, iunie şi octombrie. şi august, pentru vacanţa mare, când nu mă pot hotărî unde să plec. Plus weekendurile de primăvară, vară şi toamnă. Oh, boy…

Ca să sărbătoresc rezolvarea unor – mai mult sau mai puţin – mărunte probleme, dar şi aparenta venire a primăverii, am de gând weekend-ul ăsta să fac o plimbare în afara Bucureştiului să testez noul obiectiv foto după care am alergat aseară, disperată că voi găsi închis la f64 şi nu voi mai avea ce să car după mine acasă (are jumătate de kilogram). Başca am reuşit în sfârşit să fac o pâine coaptă-bine în maşina de pâine, că până acum mi-au ieşit doar chestii crud-cleioase pe care le aruncam, cu tristeţe, direct la gunoi.

Nu ştiu ce recomandări de weekend să fac. Sunt reduceri la cizme ugg, dacă vă doriţi aşa ceva, produse de Kenggi. Sau poate daţi o raită prin fotografiile fantastice ale lui Christophe Gilbert. Ori, mai bine, ieşiţi afară, pur şi simplu, şi vă plimbaţi vreo oră, două, trei…

PS: aş vrea să am vise imposibile…