Polovragi: mici noroace, hazarduri şi potriveli

Pentru cineva care s-a tot codit să plece într-o excursie pe motiv c-o fi, c-o păţi, că de fapt am fost deja într-unul dintre locuri şi ce rost ar avea să mai merg iar (deşi prima dată nici măcar poze n-am făcut), nu a fost aşa surprinzător să aflu că, doar cu câteva zile înainte de plecare, nu mai sunt locuri libere. Şi totuşi, azi m-a sunat Cristina să-mi spună că s-au eliberat nu unul, ci chiar două locuri! Ehe, nu degeaba m-am născut eu într-o zodie norocoasă, la umbra inegală a lui Pluto cel inexistent! Că şi-aşa mi se urâse de weekend-uri de Bucureşti şi de lenea din mine. Iar pe acolo pe unde a lăsat mama natură Peştera Muierii este nu frumos, ci foarte frumos!

Da, mi-a plăcut zona, am vizitat-o când m-am întors acu’ vreo 4 ani de la Rânca, unde am făcut fotografii pe dealurile alea cu iarbă arsă, galbenă şi deasă ca o perie, care fotografii nu se făcuseră, de fapt, pentru că n-am ştiut să trag ca lumea filmul din aparat (atunci nu aveam aparat digital, doar un Olympus pe film şi ce mândră eram de el…). Una peste alta sunt nişte locuri tare mişto pe acolo şi deabia aştept să le revăd, mergând de data asta pe traseul: Bucureşti- peştera Polovragi şi / sau mănăstirea Polovragi – Peştera Muierii – Muzeul Trovanţilor din Costeşti – Bucureşti. Finally, travels!

PS: tot din categoria ‘hazarduri’, după 4 luni de aşteptare s-a întors la bibliotecă şi Fiul risipitor al lui Tudoran, carte rezervată, aşteptată, enerva(n)tă. Atâta-i trebuie să nu-mi placă după ce am întrebat de ea de vreo 20 de ori până s-a săturat şi bibliotecara de mine!

Articole similare

• Missing London so much…
• Bisericile fortificate săseşti
• Planuri, planuri, planuri
• All bad things come to an end
• Peşte italian