Mă uitam zilele trecute la fotografiile din San Gimignano şi mi-am amintit, iar, ce frumos a fost şi ce planuri generoase şi cumva nerealiste îmi făcusem pentru vara aceea. Cum vroiam să stau 3 săptămâni în Toscana şi să văd tot, să ajung şi la San Marino pe drumul de întoarcere, cum îmi făcusem toate rezervările, conştiincioasă şi visătoare cum mă ştiu. Tot speram în nu
Citește mai departe»
Mi-am dat seama recent că vara trecută nu am scris niciun cuvinţel despre unul dintre oraşele vizitate (chiar dacă fugar): Bologna. Despre care citisem o seamă de lucruri interesante, cum ar fi faptul că e mama şi tata mâncării bune de prin Italia (spaghetele bolognese vă spun ceva?). Dar şi menţionări repetate ale oraşului şi locuitorilor săi în Agonie şi extaz, de Irving
Citește mai departe»
Dimineaţa – mic dejun în grădină: pâine neagră cu pecorino, croasant cu nutella şi o cafea mare cu lapte. Gabrielle e cel mai zăpăcit proprietar de pensiune întâlnit prin periplurile mele, dar ne-a servit cu prune proaspăt culese şi gem de prune preparat în casă în aceeaşi zi, timp în care furnicile din grădina sa ne-au mâncat de vii.
Citește mai departe»
Colinele de lângă San Gimignano, într-o plimbare de după amiază. Plantaţii de măslini, viţă de vie, rodii încă necoapte, cactuşi ascunşi în ierburile de pe marginea drumului şi multe, multe şopârle încălzindu-se la soare.
Citește mai departe»
Toscana are multe orăşele medievale, însă doar câteva sunt patrimoniu Unesco: San Gimignano este unul dintre ele.
Citește mai departe»
Construit de către bancherul florentin Lucca Pitti, palatul Pitti a fost ulterior cumpărat de către familia Medici şi a devenit reşedinţa acestora prin anul 1549, fiind folosit şi de către Napoleon, înainte de a fi donat statului italian de către regele Victor Emmanuel III.
Citește mai departe»
De cum ajungi în Florenţa dai cu ochii de o grămadă de lacăte şi lăcăţele prinse de te miri ce – gratiile din vârful domului, în jurul lui Ponte Vecchio, pe strada X sau în piaţeta Y. Sunt urmele unor îndrăgostiţi care, în felul ăsta, vor să îşi păstreze dragostea for ever and ever: pun lacătul, îl încuie şi aruncă cheia în Arno. De parcă dragostea în sine nu este mai mult decât suficientă să te lege uneori chiar mult prea mult de câte cineva, o legăm şi simbolic de vreun gard.
Citește mai departe»
Lumina este cu totul specială în Florenţa, ca mierea translucidă ce învăluie statuile din marmură, pentru a se ascunde în colţurile liniştite ale vreunui palazzo renascentist. Soarele nu arde, ci încălzeşte oraşul, râul Arno e nămolos şi are culoarea lutului dizolvat în apă, cerul e pictural, iar domul e atât de înalt încât domină întregul oraş de departe.
Citește mai departe»
Recent Comments